Program de lucru
10AM - 6PM
Ai nevoie de ajutor?
0748 906 438
Logitech MX Master 3 review
06
February

Seria de mouse-uri MX Master de la Logitech este deja „legendară”, în ciuda faptului că este lansată pe piaţă de numai câţiva ani. Originalul model a creionat un design ergonomic care a rezistat mai mulţi ani şi a fost folosit pe mai multe modele fără a fi modificat semnificativ (pe MX Master 2 şi 2S), iar acum, MX Master 3 vine cu primele schimbări la nivel de design, însă şi la nivel de ergonomie, dar cel mai important, schimbă semnificativ şi tehnologia folosită la interior. Este însă MX Master 3 din nou cel mai bun mouse de productivitate din lume?


Logitech MX Master 3: Noutăţi şi îmbunătăţiri

Noul MX Master 3 de la Logitech ar putea părea foarte similar la prima vedere cu modelele precedente, însă la o privire mai atentă, aproape totul a fost schimbat, într-un fel sau altul. În primul rând, acesta este unul dintre mouse-urile ergonomice de pe piaţă, iar forma sa este acum şi mai înclinată decât în trecut. Mouse-ul este acum mai ridicat în partea stângă şi ţine în consecinţă mâna mult mai relaxată în utilizare pe suprafaţa sa.

Apoi, forma exterioară, a butoanelor şi a corpului a fost modificată pentru a se mula pe mâna utilizatorului asemeni unei „mănuşe”. În rest, cam toate butoanele sunt la locul lor, apărând doar mici modificări la acestea. De exemplu, butoanele back şi forward sunt acum poziţionate unul lângă celălalt în loc de unul peste celălalt. De asemenea, scroll-ul secundar este acum deasupra acestor butoane, o modificare binevenită, întrucât pe modelele vechi era poziţionat în continuarea butoanelor back şi forward, o poziţie mai puţin confortabilă. Corpul mouse-ului este din nou acoperit cu o suprafaţă cauciucată, care acoperă şi butonul secundar de la degetul mare, care poate fi personalizat.

Noul MX Master 3 de la Logitech ar putea părea foarte similar la prima vedere cu modelele precedente, însă la o privire mai atentă, aproape totul a fost schimbat, într-un fel sau altul. În primul rând, acesta este unul dintre mouse-urile ergonomice de pe piaţă, iar forma sa este acum şi mai înclinată decât în trecut. Mouse-ul este acum mai ridicat în partea stângă şi ţine în consecinţă mâna mult mai relaxată în utilizare pe suprafaţa sa.

Apoi, forma exterioară, a butoanelor şi a corpului a fost modificată pentru a se mula pe mâna utilizatorului asemeni unei „mănuşe”. În rest, cam toate butoanele sunt la locul lor, apărând doar mici modificări la acestea. De exemplu, butoanele back şi forward sunt acum poziţionate unul lângă celălalt în loc de unul peste celălalt. De asemenea, scroll-ul secundar este acum deasupra acestor butoane, o modificare binevenită, întrucât pe modelele vechi era poziţionat în continuarea butoanelor back şi forward, o poziţie mai puţin confortabilă. Corpul mouse-ului este din nou acoperit cu o suprafaţă cauciucată, care acoperă şi butonul secundar de la degetul mare, care poate fi personalizat.

Dar cea mai mare noutate este scroll-ul magnetic, o tehnologie complet nouă, nemaivăzută pe un mouse. MX Master a avut dintotdeauna mai multe moduri de funcţionare pentru scroll: un mod tradiţional, care scoate sunet şi care poate să se oprească singur după actuare, alături de un mod „freespin”, care se învârte aproape la infinit, cât şi un mod hibrid, care poate fi personalizat.

Şi MX Master 3 foloseşte toate aceste trei moduri, însă noul scroll magnetic fac totul să fie complet diferit. Scroll-ul se simte complet altfel faţă de cel al mouse-urilor MX Master din trecut, parcă puţin „magnetic” în modul „ratchet”, care face sunete şi complet silenţios în modul „infinit”. Este greu de deschis în cuvinte modul în care acesta funcţionează, însă e o tehnologie nouă pe care sper să o mai văd şi pe alte modele, în alte implementări.

Cei care preferă un mod „tradiţional” de utilizare trebuie însă să facă câteva artificii pentru a putea să îl configureze în acest mod. În primul rând, setările de scroll trebuie să aibă modul SmartShift dezactivat. Astfel, nu se mai face trecerea automată de la modul Ratchet la Freespin acutomat. Apoi, trebuie să deconfigurezi butonul care face trecerea între cele două moduri de utilizare.

Chiar şi aşa, modul „Ratchet” nu va funcţiona niciodată la fel ca un scroll de pe mouse tradiţional, însă te poţi adapta destul de repede. Cei de la Logitech speră ca acest scroll magnetic să ofere o experienţă mai bună de utilizare şi o rezistenţă mai bună în timp, fiind lipsit de mecanisme care să poată să se strice la fel de uşor.


Totul referitor la mouse-ul MX Master 3 este controlat de software-ul Logitech Options, care permite configurarea minuţioasă a butoanelor şi rotiţelor de scroll, însă aici nu apar noutăţi prea multe faţă de MX Master 1, 2 sau 2S.

La fel precum mouse-urile din generaţiile precedente, MX Master 3 permite conectarea la până la trei computere. Poţi face asta folosind butonul fizic din partea de jos, sau poţi conecta mouse-ul la mai multe surse folosind funcţia Flow, care poate muta pointer-ul de pe un ecran al unui computer pe cel al altui computer. Tot folosind Flow poţi copia text sau fişiere de pe un computer pe altul, acesta facilitând accesul la un clipboard multi-computer.

Nu în ultimul rând, Logitech Options are deja optimizări speciale pentru acest mouse pentru mai multe aplicaţii uzuale de productivitate şi nu numai. De exemplu, în Google Chrome, poţi folosi scroll-ul orizontal pentru a trece prin tab-uri, în timp ce în Adobe Photoshop poţi folosi scroll-ul pentru a face zoom în proiectul deschis.

Vorbind despre toate funcţiile pe care le are, aproape am uitat să menţionez una dintre cele mai importante noutăţi din MX Master 3: mufa de încărcare. Acesta este primul mouse din seria MX Master echipat cu o mufă USB Type-C, deci nu va trebui să te cari cu un cablu în plus pentru încărcarea mouse-ului atunci când nu eşti la birou.

Logitech MX Master 3: câteva mici neajunsuri

Tot aici am putea intra şi puţin în aspectele negative ale lui MX Mater 3. În primul rând, acesta este un mouse care are un „termen de expirare”. Chiar dacă modelele MX Master din trecut au demonstrat că pot rezista în timp, realitatea bateriilor bazate pe litiu sugerează că în timp acestea se vor degrada. Astfel, mouse-ul ar putea să ţină în timp mai puţin decât cele câteva săptămâni pe care Logitech le promite în mod normal.

Chiar dacă mouse-ul este compatibil cu standardul Bluetooth, pentru o experienţă de utilizare mai bună şi mai stabilă, Logitech recomandă utilizarea lui MX Master 3 cu un adaptor USB din gama „Unifying”. Acesta va ocupa în consecinţă un port USB pe computerul pe care este folosit. Avantajul este că acest mod de utilizare este ferit de interferenţe şi incompatibilităţi cu diverse module Bluetooth ale computerelor pe care sunt folosite.

Concluzii

Trebuie să recunosc că am căutat cu greu câteva minusuri pentru MX Master 3, iar cele de mai sus sunt doar lucruri mici. Adevărul este că bateria de pe modelul MX Master original pe care îl folosesc încă de când a apărut încă nu a cedat. Totuşi, acesta este un risc, iar bateriile pot diferi de la dispozitiv la dispozitiv, ceva ce este valabil pentru orice tip de dispozitiv.

MX Master 3 este însă un mouse de top, greu de egalat de concurenţa din piaţă. Da, este scump, însă un astfel de mouse te poate ţine câţiva ani buni, iar confortul în utilizare şi funcţiile sale avansate pot îmbunătăţi şi chiar accelera un ritm de lucru deja existent.

 10,128 total views,  8 views today

Leave Comments

*Required Field
*
*
*

Drești să repari calculatorul sau laptopul tău?

Venim noi la tine! Ne deplasăm la domiciliu

Deschide
Cu ce te pot ajuta?
Salut!
Cu ce te pot ajuta?
Powered by